Om mare…

[play si citeste]

Peste speranţa tuturor
ningea cu scame de poveste
şi cu iubire şi cu dor
şi ne-ntrebăm dacă mai este
bătrâna casă cu pridvor,
cu leagănul şi-abecedarul,
cu bucuria şi amarul,
cu fericirea fără samă,
a mângâierilor de mamă,
cu vorba aspră ca de piatră,
a sfaturilor de la tată,
cu lingurile prinse-n grindă,
cu busuiocul la oglindă,
cu doruri revărsate-n toate
şi în visare legănate.

E mult de-atunci şi e departe
şi timp şi spaţiu ne desparte
şi pe speranţă cade moarte.
A nins peste poteci uitarea…
pe casă năruiţa-i zarea.
Cei dragi… se odihnesc sub ierburi,
eu stau pe-aicea prins de treburi
şi tot zic, mâine plec
şi-n alte treburi iar mă-nnec.
Şi ştiu, că va fi prea târziu
când voi pleca, chemat de-o veste,
că nimeni, nimeni nu mai este
şi totul s-a făcut poveste.
Atunci va ninge cu visare
cu dor şi semne de-ntrebare,
peste un copil ajuns
OM MARE…