Va ziceam zilele trecute despre iubitul virtual… Azi am sa continui…asadar:
Visul ca intr-o zi el s-ar putea plimba sub clar de luna alaturi de cea care l-a fascinat, ca s-ar putea duce cu acesta in locuri necunoscute de altii, unde sa isi spuna tot ceea ce pana atunci doar si-au scris sau sa stea in liniste imbratisati bucurandu-se ca in sfarsit se pot privi in ochi fara a-si spune nici un cuvant alimenteaza dorinta de a renunta la ceea ce deja are barbatul pentru a se arunca in valtoarea necunoscutului.
Asa se naste si momentul in care indragostitul virtual constientizeaza ca totul este o iluzie, un joc si ca realitatea vietii lui este cu totul alta… Se spune ca in general jocurile sunt frumoase pentru ca dureaza putin. Nici unul dintre cei implicati intr-o poveste de dragoste virtuala nu se gandeste la final, multumindu-se sa-si spuna unul altuia „ca totul va fi minunat atat cat va dura“….
Mai devreme sau mai tarziu finalul se va apropia deoarece in viata fiecaruia vine un moment in care lucrul cel mai important este acela de a avea siguranta. O partenera virtuala nu poate oferi siguranta pe care o ofera femeia care ii este alaturi barbatului indragostit de o iubita virtuala. Iar amorezul intelege pana la urma ca nu poate trai o viata intreaga in chat si nici iubind pe jumatate. Vrand-nevrand, el trebuie sa fie constient de faptul ca la un moment dat totul va fi de domeniul trecutului si tot ceea ce va va ramane va fi… o amintire… … sau de ce nu, totul va fi prezent. 
Deci… ce parere aveti?
5 comments la “despre iubitul virtual (2)”
oare cate persoane crezi ca mai au astfel de relatii? sau cate persoane intra in aria celor ce se implica in astfel de relatii cunosti,ca sa poti contura argumente atat de puternice despre? eu ce cunosc au avut final fericit. totul are o continuitate iar internetul nu este un mod de viata. dar este un inceput care ajuta in 9 din 10 cazuri sa ne cunoastem mai bine sau, mai bine zis,sa ne dorim sa depasim orice limita,si culmea,sa si reusim…
o partenera virtuala nu vorbeste din alta galaxie..aici se vorbeste de virtual ca tip de comunicare,dar sinceritatea si experienta nu pot fi considerate tot virtuale.gandurile nu sunt virtuale.dorintele nu sunt virtuale.nu sunt supraomenesti.daca primul pas este intocmai lipsa sinceritatii, atunci individul se minte pe el insusi si la un moment dat tot imperiul creat de el se prabuseste intr-o clipita. si pot numi doar o categorie care ar face din virtual un mod de viata: psihopatii.
foarte adevarat tot ce ai zis. in rest nu ma bag… nu am trait ca sa pot avea o parere directa, iar privind din exterior multe lucruri pot fi vazute intr-un mod denaturat…
@anca: asl pls
george iubire… n-ai voie!!
Ai ceva de zis? Lasa un comentariu: