Comentariu pe text.

Va ziceam ieri ca am sa reiau curand guest-post-urile pe blog, asadar azi avem deja primul guest-post.
Asadar, autoarea intelectuala a postului de mai jos este o prietena si fosta colega (de la foto), Alina A. .

Se dă poezia:
“Iubitul meu cu ochi albaştrii
Ce strălucesc ca nişte aştrii,
O să te-arunc de pe balcon
Să dai cu ţeasta de beton.”

Rima pereche, tema: violenţa în familie.
Comparaţia “ca nişte aştrii” reprezintă sublimul din privirea muzei (sau a concubinului) eului liric. Să îi spunem Jică, un nume general. De asemenea, albastrul privirii este oceanul adânc în care se reflectă sentimentele şi gândurile ce îl freamată pe Jică, precum şi înaltele sale aspiraţii, albastru fiind culoarea celestă a perfecţiunii, infinitului.
Betonul, simbolizează atât plumburiul bacovian, cât şi revenirea la realitate din planul cosmic, revenire efectuată în urma căderii brutale şi “complet accidentale” de pe balcon. Acesta din urmă nu este altceva decât proiecţia în spaţiul mioritic autohton a ideii de turn de fildeş. Balconul, acest loc înalt, o imagine a aspiraţiilor muritorilor de rând a evoluat din clasica ”prispă”, devenind versiunea 2.0. a acesteia.
Se poate afirma că poezia se apropie de baladă, prin prezenţa firului epic. Mai precis, acţiunea se întâmplă rapid, ca într-o schiţa pentru a accentua defapt ideea în jurul căreia este construită poezia: fiecare Jică/Jijel/Măriuca are nevoie de un brânci pentru a reveni cu picioarele(sau capul) pe pământ.
Danke schon, emisiunea de critică literară s-a încheiat pe ziua de astăzi.

P.S.: mate+romana+atestat engleza=kaboom! (explicatie la elucubratia de mai sus )

Va place? Astept pareri.