Esti prizonierul tau

Te nasti liber, dar traiesti incatusat in ganduri, in sentimente, in rutina.
Mereu spunem ca suntem liberi, dar traim dupa norme si tipare, respectam reguli pe care nu noi ni le-am creat. Adulmecam fericirea de-a trai ca intr-o colivie poleita, dar nu vedem ca suntem inchisi in ea. Visam, speram, iubim, plangem si in final murim !
Visam mereu la lucruri greu de infaptuit , uneori irealizabile. Din lipsa de ocupatie, ne imaginam o existenta efemera.
Speram sa obtinem venituri uriase, masini luxoase, bani si case si uneori chiar reusim sa le infaptuim.
Iubim, iubim, iubim!
Ne punem sufletul in palma, il daruim, uitam de noi, de lume si de toate, traim in extaz si ganduri curate, uitam ca traim, plutim departe. Iubim acum si maine si poimaine, clipele trec, anii se duc si totul devine amintire.
Plangem gandind la ce-am pierdut, plangem tineretea uitata in trecut, ne amintim de chipul oglindit in fotografiile de demult, privim in oglinda si regretam ce-am pierdut. Derulam rola filmului imaginar si intelegem ca am pierdut esenta, ca am fost prizonierii unor tipare false, ca noi, nu asta am vrut. Regretul ne zbuciuma sufletul, intelegem ca roata nu poate fi oprita nici timpul intors inapoi.
Am vrea sa fim liberi sa visam, sa speram, sa iubim, sa traim, sa calcam desculti prin roua din ierburi, sa zambim langa lacul sclipind argintiu, sa ne astepte iubita(iubitul) langa teiul din curte.
Sa zambim am vrea, sa zambim.
Cautam printre ganduri si amintiri razlete un motiv sa vrem sa traim, ne agatam de nimicuri in minte, ne chinuim sa gasim o iesire spre lumea de dinainte, ne ratacim, oftam in zadar si renuntam sa traim.
Plangem tacut, sfasiind bucatele dintr-ale noastre suflete pierdute, ne ranim arzand al amintirilor graunte. Ne facem inimile scrum din simtirile pierdute, cautam ceva, nici noi… nu mai stim.
Murim!
Traim, dar nu stim sa traim.