“Gandim mult si prost.” Asta imi spunea intr-o discutie acum catva ani un amic foarte bun.
Atunci am zambit usor fastacit. Intotdeauna am simtit ca apropierea de anumite persoane inteligente ma fascineaza si in acelasi timp ma sperie ca si cum toata stiinta lor s-ar lasa pe umerii mei si m-ar garbovi pentru totdeauna…
Am fugit intotdeauna de intrebarea asta: ce este fericirea? Mi se parea complicata si aberanta, puteam sa vorbim o noapte intreaga sau o zi, tranti intre timp fum si alcool ca la final nimic sa nu ramana in picioare.
Acum zambesc si uneori schimb subiectul… alteori accept doar stoic sa vorbim despre subiect…
Nu stiu ce inseamna fericirea…
Uneori am senzatia ca totul vine din interirorul tau ca s-a aflat acolo de la inceput doar ca asemenea jucatorilor infocati am fost mult prea atenti la exteriorul nostru pentru a mai deschide usita aia care lumineaza frumos.
Suntem invatati si asumati sa gandim intr-un fel, ni se da un destin si un interval finit de viata in care trebuie sa trecem prin toate etapele dezvoltarii umane si sociale.
Dar uneori gresim si fugim, renuntam la crampeiele astea asumate si facem prostii, zambim, plangem si ne simtim fericiti… Atunci parca dezertam din linia asta aliniata la un standard …
Niciodata nu mi-au placut nemtii si nici rigoarea lor… Nu ma mira ca au avut atatea dictaturi si mai ales atatatea esecuri. Cred ca exista un conformism dobitocesc acolo care ucide creativitatea. Mi se pare ca societatea asta stratificata in linii perfect egale si drepte te tampeste si te ignora, dar si ca produsele standardizate ca aceasta curatenie lucitoare si societatea perfect educata nu fac decat sa creeze alienati mai devreme sau mai tarziu. Nemtii au tendinta sa fie dobitoci cand sunt tineri si intelepti mai tarziu…
Glumesc… o remarca xenofoba as spune, dar dincolo de asta cred ca atunci cand ne nastem intram intr-o uriasa masinarie intitulata societate in care suntem sau incercam sa fim transformati.
Suntem invatati ca vrem familii, ce este bine, ce este rau, ce ne dorim, ce nu ne dorim iar atunci cand din varii motive nu reusim sa accesam aceste informatii… pedeapsa este cumplita, esecul ne marginealizeza si ne face infirmi in raport cu ceilalti.
Societatile dezvoltate au o masinarie de compromis vise mai bine pusa la punct si ca atare aceste lucruri imbraca aspecte de-a drepul umane, dar cu cat sunt mai umane cu atat aceste lucruri sunt mai usor de acceptat. Intr-o tara a liniilor drepte si a masinilor perfecte aceste lucruri alieneaza. Nu sunt un om corect sau atat de corect precum dogmele societatii acesteia in care traiesc, nu sunt un om care le stie pe toate… sunt imperfect si atat de de greu de descris (sau poate usor de inteles in standardele moderne).
Dar nu stiu ce inseamna fericirea. Mai curand pot sa o simt, paradoxal, in lucruri marunte.
Ai ceva de zis? Lasa un comentariu: