Venele lui explodau de dorinta… Un torent de sange i se scurse intre vintre..
Grabit isi scoase hainele… intrebarile din minte ii disparusera…
Disparuse si refuzul. Disparuse si mandria. Disparuse si vointa.
Ispita din trupul ei il stapanea, o lua in brate, o intinse pe pat… Ea se misca dornica, el o simti incredibil de gingasa si usor de sfaramat cand se urca peste ea si-i desfacu pulpele…
Patrunderea lui fu adanca incat crezu ca ii face rau, iar ea scoase un oftat lung.
“Nu, la naiba… nu se presupune ca trebuie sa-mi placa” il chinuia gandul.
Nu avea voie sa-i placa! Nu se putea rasfata! Trebuia sa se grabeasca, sa termine inainte de-a se obisnui! Dar….simtind caldura din ea, dorea cu disperare sa faca dragoste toata noaptea!
Parul ii stralucea in miscarile salbatice… se desfata in dorinta ei. Era ca o cursa in care nu mai conta cine ajunge primul la linia de sosire. Lui i s-a strans stomacul cand simti ca un curent electric contractile blande ale ei, care continuau la nesfarsit dupa cum i se parea… pana isi dadu seama ca unele apartineau lui. Cu miscari lente, savura extazul ce-l involbura in valuri miscatoare.
S-a pierdut total si in prin incaperile mintii dincolo de fericirea fizica si-a dat seama ca viata este minunata, iar ispita unei femei este ispita suprema!
2 comments la “Ispita. Finalul.”
urasc sa recunosc tarfe.
aici e ideea de a te vrea vrut, nu are legatura cu ispita. tanti aceea nu are descriere, iar daca nenea se gandea ca nu ar trebui sa ii placa inseamna ca tanti nu era prea armonioasa. aici este vorba despre o tanti care isi depaseste conditia estetica prin esteticul metafizic, si se mai vad unele aspecte destul de clar insa este prea tarziu si sunt prea obosit…
Ai ceva de zis? Lasa un comentariu: