Va las mai jos cu o poezie ce mi-a placut si inca imi place mult…si pentru ca putini inteleg:
Unele lucrurile, mai ales cele bune, nu se termina. Niciodata.
Unele lucruri sunt pentru totdeauna. Pentru eternitate.

Spuneai ca niciodata n-o sa piara
Acel minut – si totusi a pierit,
Asa incat mi-am zis ca o sa moara
Si dragostea – dar, vezi, ea n-a murit.

Si chiar dac-ar mai trece inc-o seara
Si multe alte-apoi, in sir sport,
Iubirea, ea, nicicand n-o sa dispara.
Va dainui-ntre noi, la nesfarsit.
Citeste mai departe >>

Barbatul se intreaba asupra propriei identitati si mai ales asupra felului cum isi poate satisface partenera. Este esential pentru el sa faca primii pasi, sa fie activ, sa riste. El se teme ca nu va fi la inaltime, ca nu va putea sa satisfaca femeile acestea care si-au castigat dreptul de a-l disputa in pat…

Din momentul in care am inceput sa cerem imperios satisfactie sexuala, ii nelinistim pe barbati… cand spunem: “te vreau”, il privam pe acesta de placerea de a face primul pas si el isi pune intrebarea “voi fi la inaltimea dorintei ei?”.
“Ce vor femeile?” se intreba Freud… si de atunci nu-i barbat sa nu-si puna intrebarea asta…

Toate problemele depind de privirea femeii: “Voi fi la inaltime?”, “Pot sa fiu iubit?”.
Raportul sexual suscita o mare anxietate, pentru ca el concretizeaza o iluzie: cea a unirii totale a corpurilor… si barbatii vor, de fapt, sentimente adanci. El traieste in iluzia ca cea de alaturi il va face fericit, ii va pansa ranile… Toti barbatii recunosc ca exista o diferenta intre “a te f…” si “a face dragoste”.
Citeste mai departe >>

… nu exista ceasuri!
Timpul se transforma in asteptari… nu ascunde Timpul!

Unde ai ascuns Timpul? Unde s-au dus ritmurile si sensurile sale? Incotro ne indreptam acum fara Timp, pe care l-ai ascuns in inima ta, egoistule, doar pentru a musca singur din el? Si noi si ceilalti ne-am oprit in batalia cu Timpul… fiindca nu il gasim. Ne-ai suspendat de Timp, ne-ai lasat singuri. Adu Timpul inapoi si promit ca Timpul tau de aici incolo nu va mai cunoaste secunde, clipe, ani ! Timpul tau va ramane vesnic…
Vreau Timpul inapoi!
De ce se transforma in asteptari? Nu ascunde Timpul…
Citeste mai departe >>

VREAU sa stiu daca recunosti tradarile vietii, daca suferi cand nu indraznesti sa visezi…
VREAU sa stiu daca in centrul propriilor tristeti recunosti frumusetea zilelor minunate cand imi atingeai mana si parca-mi atingeai sufletul…
VREAU sa stiu ca-ti vine cateodata sa strigi lumii ca nu esti de-aici, ca dezamagirea nu e pentru noi, ca increderea in oameni o acorzi, dar n-o primesti…
VREAU sa stiu daca poti suporta insultele, daca ai vrea, ori nu poti sa alungi frumusetile clipelor din trecut…
VREAU sa stiu daca ploaia iti umple ochii cu lacrimi de bucurie, ca-ti aduce aminte cum eu iubeam asa mult ploaia si ma lasam sa ma inunde in voia ei…
Citeste mai departe >>

Te nasti liber, dar traiesti incatusat in ganduri, in sentimente, in rutina.
Mereu spunem ca suntem liberi, dar traim dupa norme si tipare, respectam reguli pe care nu noi ni le-am creat. Adulmecam fericirea de-a trai ca intr-o colivie poleita, dar nu vedem ca suntem inchisi in ea. Visam, speram, iubim, plangem si in final murim !
Visam mereu la lucruri greu de infaptuit , uneori irealizabile. Din lipsa de ocupatie, ne imaginam o existenta efemera.
Speram sa obtinem venituri uriase, masini luxoase, bani si case si uneori chiar reusim sa le infaptuim.
Iubim, iubim, iubim!
Citeste mai departe >>

Imi doresc ca primavara sa vine de cate ori o chem… Timpul sa se opreasca de cate ori il chem…
Imi doresc cand o sa iubesc prima data, noaptea sa aibe miros dulceag iar ziua sa fie mai lunga.
Vreau ca vantul sa bata in acelasi ritm iar viata mea, ca o floare sa e deschida putin cate putin…
Imi doresc ca primavara sa vina de cate ori o chem… iar fiecare clipa a existentei noastre sa aibe rostul ei.

Imi doresc ca stelele sa se opreasca… Luna sa straluceasca intens… timpul sa se opresca pentru noi… sa-mi sprijin capul pe pieptul lui, sa-i simt inima… iar eu, rosie ca focul, sa ascult cum imi promite ca va fi doar al meu…

Citeste mai departe >>

Azi continuam din nou cu guest post-urile. Autoarea articolului de astazi este o alta prietena si fosta colega (din generala de data asta), Edith.

Sunt atat de complicata si de simpla ca sunt momente in care inteleg perfect ca nu ma inteleg.
Ma inteleg cum pot fi atat de rea si nu inteleg deloc de unde vine atata rautate intr-o inima atat de calda. Am renuntat sa vreau lucruri, acum doar mi le doresc.
Nu mai spun imaturitate ci copilarosenie.
Nu mai imi fac planuri pentru ca am descoperit ca omul e avid de tot mai mult, si planurile se iau dupa om, iar sub toate, tragi o linie si iti da o mare deceptie.
Am renunat sa mai caut pe Fat-Frumos din povesti, si am atins cu degetul lumea reala.
Am trecut printr-un voal al uitarii si m-am gasit in fata cu prea multe oglinzi. Lumina m-a orbit pentru un moment, am fost bulversata, am tins sa cred lucruri ireale, ca mai tarziu sa realizez ca nu ma mai pot intoarce.
Am realizat prea multe lucruri si am renuntat la enorm de multe. Regrete nu am lasat in urma, numai multumiri.
Am aplaudat si actorul incepator si am strigat incurajator “Bis” din fundul salii.
Citeste mai departe >>

Oamenii rabda suparari peste suparari, le rabda… le cuibaresc in propriul destin. Apartinem Timpului.

Azi, de la primele ore din zi, fac introspectie in mine. Am ales sa ma uit in sufletul meu, sa-mi recunosc murmurul acela care suspina in mine in ritm prelung, indiferenta ori linistea ce nu moare… E ca un cantec tainic, care de-ar fi sa-l cant ar fi duios si inuman… ar fi de-acolo de unde simt ca sunt…

Oamenii rabda suparari peste suparari , le rabda si le cuibaresc in propriul Destin.
E inca noapte, si-n gradina tacerii pot sta sa ascult aripile tacute ale noptii, sa le simt cum falfaie in jurul meu. Pot auzi suspinul Pamantului, cantecul picurat al Lunii si mai pot auzi “tacerea” din mine…
Cea mai mare greseala ramane tot aceea de a-i face pe ceilalti sa sufere!
Citeste mai departe >>