Va dau sa cititi un banc, primit de la Cristi. Si apoi am o intrebare.
Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:
„Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:
„Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:
„Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:
„Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:
„Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.
Primul străjer merse la stolnic:
„M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.
Stolnicul – repede la paharnic:
„Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:
„Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:
„Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă:
„Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Oare asa au gandit si ministrii la noi in tara??

Mai jos aveti un articol pervers si nesimtit si porcos as zice despre poker si perversiune. E si primul guest-post de pe blogul meu. Autorul este Catalin.
ASADAR CEEA CE URMEAZA E INTERZIS MINORILOR, CELOR PREA CRESTINI, ETC.

Stiti de ce se numeste “poker”? Pentru ca era luat cuvantul “perversiune”.
Noi, jucatorii de poker ne numaram printre cele mai perverse persoane. Sa nu credeti ca perversii sunt persoane care iubesc mult sexul. Nu. Perversii sunt perversi. Ca o comparatie: o persoana romantica va mangaia partenera cu o pana, un pervers o va mangaia cu toata gaina. Iar noi, dragilor, suntem niste perversi. Iar la masa de poker avem parte de sex pervers din abundenta.
De ce jucam poker? Pentru bani? Putem spune asta. Dar cum castigam banii? Luandu-i de la adversari. Si ne place sa le luam banii adversarilor, ca despre asta e pokerul – sa ne futem adversarii si sa le luam banii. Dap, ne place sa futem adversarii si cel mai mult de place cand ii futem de tot stackul. Se intampla sa ii futem pe river iar atunci sentimentul e mai placut. Da, suntem perversi ne place sa futem pe river.
Si ca sa vedeti si voi cat suntem de perversi, trebuie sa recunoasteti ca ne place sa vedem cand un pestisor i-o trage vreunui rechin. Iar cand i-o trage pe river satisfactia noastra e mai mare. Din doua motive ne place sa vedem cum un pestisor domina un rechin:
1. pentru ca pestisorul va aduna bani iar cand i-o vom trage noi, va fi mai placut.
si 2. pentru ca rechinul poate se va tilta si ne va fi mai usor sa i-o tragem.
Dap, suntem perversi: privim cu satisfactie cum un pestisor fute un rechin pe river pentru ca stim ca atunci cand vom fute noi pestisorul va fi mult mai placut iar cu putin noroc vom reusi sa futem si rechinul.
Totul se rezuma la a fute adversarul.
Este prezent un sentiment ciudat la masa de poker. Ne place sa futem adversarii, dar pe de alta parte ne place sa ne si intre. Spuneti voi de cate ori nu va doriti sa va intre? De cele mai multe ori vreti sa va intre si de cele mai multe ori vreti sa nu le intre adversarilor. Inca o data spun: suntem perversi – ne place sa ne intre iar uneori ne rugam sa ne intre.
Recunosc imi plac damele. Trebuie sa recunosti ca si tie iti plac. Si imi place sa le vad impreuna. Si imi place cand mai vine una pe flop. Imi plac damele iar daca am doua mi-o doresc si pe a treia. Imi plac damele dar la masa de poker nu ajunge una. Cand ai una mai vrei una. Suntem perversi. Mai pervers e atunci cand jucatorul este o ea. Este fata si ii plac damele. Dar una nu ajunge vrea cel putin doua. Trei ar fi ideal. Dar asta nu trebuie sa ne mire foarte mult, pana la urma baietii sunt si mai perversi la masa de poker. Ganditi-va ca e oarecum normal ca unei fete sa ii placa popii. Dar este normal ca baietilor sa le placa popii? Suntem niste perversi. Ne plac popii dar nu vrem numai un popa. Vrem doi. Trei ar fi ideal.
Gandul urmator ma inspaimanta mai mult. Vrem trei dame in acelasi timp, vrem trei popi in acelasi timp. Dar asta nu ajunge. Dorintele noastre perverse cer mai mult. Vrem ca adversarul sa aiba ceva in mana. Vrem sa aiba ceva tare ca sa ii putem suge tot stackul.
Cat de perversi suntem!
Ne place sa le-o tragem adversarilor. Ne place sa le-o tragem pe river. Asta nu ar fi ceva asa iesit din comun dar ne place sa vedem cum pestisorii fut rechini, ne place sa vedem pestisorii cum sug de la rechini. Ne place sa ne intre. Ne plac damele si popii cand vin in grup si ne place sa vedem ceva tare in mana celorlalti doar ca sa putem sa ii sugem mai bine. Suntem perversi.
Iti este imposibil sa spui ca gresesc pentru ca stii ca asa este. Ne plac toate lucrurile de mai sus pentru ca suntem jucatori de poker. Iar jucatorii de poker, vedeti si voi, sunt niste perversi.
De acum incolo cand iubitul/iubita va invita la o partida de sex spuneti-i “lasa draga sexul, nu vezi ca joc poker? Hai si tu la masa sa vezi ce ne futem intre noi de nu-ti vine sa crezi”.

Ce parere aveti?

Cu asta incepe ziua mea, cu o urare frumoasa:
Sub tavan de stele, si cu bani si fara bani,
intr-un miez frumos de noapte, lumea-ti spune “La multi ani!”

Asadar, la multi ani tuturor celor azi, de Sfantul Nicolaie isi sarbatoresc onomastica! Multa sanatate, fericire si tot ce va doriti sa va aduca Dumnezeu!

aaaa… si mai tarziu, la vot, stampila pe Basescu!

PS: Multumesc pentru urare!

Asa cum ziceam mai devreme, azi am experimentat un fel de “No Man’s Land”. Dar varianta fara arme, bombe, etc. Totusi totul acolo pare… ca dupa razboi. Acolo fiind ceea ce am apucat sa descopar din Razboieni. Ceea ce urmeaza mai jos e ceva scris in gara si pe moment.

Razboieni. Gara. Aproape pustiu. Pe peron doar eu, un controlor si impegatul de miscare.
De voie sau mult mai bine zis de nevoie am de stat o ora aici.
Incep si incerc sa descopar locul. Privirea mi s-a oprit undeva la mijlocul peronului. Pe singurul chiosc de ziare existent. Abandonat. La capatul peronului in dreapta un chiosc proaspat spalat de ploaie, dar din ce in ce mai ars de soare. Corespunzator si/sau proportional cu spatiul, chioscul avea “de toate”. Cate putin din toate. Toate la fel de arse de soare…
De regula, nu prea beau cafea, dar azi am simtit nevoia uneia. Probabil de la oboseala. Asa ca am comandat o cafea. Cafea care de fapt s-a dovedit a fi o apa chioara si calda, usor colorata si cu un miros pe care eu nu il asociez cafelei. Ca niciodata regret gandul, dorinta, actiunea, gustul. Iert. Ma resemnez. Ramane pe mai tarziu sau altadata.
Sat? Oras? Doar Dumnezeu stie. Am iesit in fata garii. Uitandu-ma in jur si cercetand privelistea, am intrebat singurul taximetrist din gara daca e sat sau oras. Am primit mai multe raspunsuri.
Unu [total incert]: “Nu stiu sigur.”
Doi [cu oarecare sfiala]: “Oras…”
Trei [ferm si hotarat]: “E un satulet electrificat.”
Confuzie. Trei raspunsuri echivalente as zice. Renunt la idee. Ma reintorc pe peron si ma asez pe scaun sa astept. Sunt singurul calator… Se anunta ca trenul are 40 min intarziere. Apar trei politisti. De fapt doi politisti si o politista. Ii observ. Se plimba. Povestesc. Se rasfata. Cuceresc. Si o fac pe banii publici… Poate deaia si pustiul… Banii au mereu destinatia gresita…
E toamna, dar e cald. E soare si mi-e somn. Plec. Mi-a venit trenul. Ma va duce relativ departe de satuletul electrificat Razboieni… acest “No Man’s Land” romanesc al anului 2009…

Am citit la Cabral ceva. Ceva adevarat, mare, frumos, dureros,… .  Stau de ieri, de cand am citit si-mi reconsider actiunile mele din ultimul timp… Ma gandeam in special la ultimii cinci ani, poate ceva mai mult la ultimii doi ani sau ultimul an, poate mult mai mult la ultimele 6 luni… Ma gandeam, cautam si incercam sa redescopar in mine, in actiunile mele, in jurul meu ceea ce m-a cam schimbat ca om, ceea ce m-a facut sa fiu ceea ce sunt acum. Si am inceput sa “dezgrop” din trecut… multe! Poate mult prea multe…
Diverse intamplari. Unele mai tragice, altele mai comice. Unele mai frumoase, altele mai triste. Unele mai fericite, altele mai dureroase. Peste toate am trecut in timp intr-un mod sau altul, dar mereu spunandu-mi: “Zambeste! Maine poate fi mai rau!”.  Persoane care au disparut din viata mea la fel de repede cum au intrat. Ma gandeam la prieteniile pierdute, la noii prieteni castigati… Ma gandeam la ceea ce am realizat pe partea profesionala… Ma gandeam la timpul, banii si sentimentele investite in unele lucruri mai mult sau mai putin importante. Ma gandeam la ceea ce vreau si imi doresc de la viata si la ceea ce imi poate oferi ea… Ma gandeam pana si la… la absolut tot si… gata!
Poate am sa ma mai gandesc vreodata. Altadata… Acum nu mai am chef. Am redescoperit o melodie frumoasa. Cand eram mica fluieram si fredonam refrenul ei… Ciudat…

BZN – Birds of paradise

flying home, flying home to a land you once had known…
Da. Flying… far from home. Cam asta imi doresc sa fac acum, doar ca m-am saturat de tot ceea ce ma inconjoara, de tot si de toate… uneori simt ca, chiar si de mine… ciudat…
Si vreau sa plec. Vreau sa plec departe… macar un pic.

Vorbeam zilele trecute cu Cosmin si inca cativa amici si am ajuns la o concluzie seaca si totodata foarte adevarata: “Da! Si noi, fotografii, avem probleme! Nu multe, dar destule.” Ghici cu cine! Cu clientii… si nu numai…
1. “Maine vrem am dori pozele.” Astia sunt doar foarte pretentiosi si fitosi prosti zic eu. Mai nene sau tanti care ai pretentia dorinta asta, stai si gandeste-te: suntem robotei sau suntem si noi oameni? E drept suntem oameni, dar noi nu suntem ca tine: tu te-ai casatorit/maritat, ai castigat niste bani de pe asta, te doare la banana trei metri in spate si poate nici acolo; noi ne-am muncit am facut poze la nunta ta, muncim sa iti luam pentru banii de la nunta ta facuti munciti de tine. Astora in situatia asta, va zic ceva: Pozele le primiti dupa ce dorm putin ma odihnesc si pot sa-mi aud gandurile, nu doar manelele si lautarii muzica buna de la nunta voastra!
2. “Poti sa faci asta, ca eu zic ca se face usor.” Astia sunt exemplare mai rare, dar inca multe. Au vazut ceva de prost gust misto undeva si ar vrea si ei sa se dea mari asa: “un poster cu noi in ziua nuntii, cu certificate de nastere, pus ca afis la intrarea in restaurant in ziua nuntii.”. Sacsy Misto, nu? Acum, hai sa gandim logic: poza cu ei cu certificate ca poster pusa la intrare in restaurant si in ziua nuntii. Cum naiba sa iti pun afis de 2m la intrare cu tine pozat asa daca tu ai nunta abia cu cateva ore inainte. Sunt eu fotograf, dar clone nu am ca sa pot sa fac poze la nunta sa nu pierzi vreun moment de cacat, iti fac afis de iti ia ochii, merg la tipografie, printez afis in marime donkey kong, ma intorc si ti-l pun pe perete ca sa va deoache mai rau invitatii fac mai multe lucruri deodata. Exista cumva aparate de oprit timpul in loc si eu nu stiu? Daca da, va rog ziceti si mie, ca sunt momente care as vrea sa dureze zile in loc de ore!
3. “Mi-a facut X-lescu(/a) o parte, restul imi faci tu!” Astea sunt persoanele care umbla dupa cel mai mic pret si fac treaba pe bucati apeland la mai multi fotografi: tanti X pune un scris, nene Y pune o poza, etc. Si vine randul nostru. Sa luam totul mura-n gura de-a gata si sa punem in alta parte. Da, frumos zis, frumos gandit, bun plan de economisit. E criza, intelegem! Dar nu inteleg de ce fiecare iti da ce a facut in bataie de joc asa cu mare drag? Unul se lauda: “iti dau aproape totul!” si iti dau un nimic o parte. Altii mai cu talent smecherasi: “iti dau totul, dar nu in format .jpeg normal, iti dau in format .psd pe layere!” Frumos, exceptional! Iei .psd-ul si il deschizi, dai sa te apuci de lucru si stupoare: psd-ul e flatten fara layere. Inca o data: ce de tot cacatul frumos! Spor la refacut munca altora!

Mai sunt cazuri de discutat, dar pana atunci va dau un regulament frumusel, care deseori uneori e foarte adeavarat! Trist, dar adevarat! Regulament:
1. Cele mai bune subiecte apar, de regula, imediat ce ai ramas fara memorie (sau film uneori) sau baterie/acumulatori.
2. Unele fotografii, de obicei, sunt facute cu obiectivul acoperit, patat, etc.
3. Totusi, restul fotografiilor bune facute, vor fi distruse/pierdute pentru ca cineva va decide sa deschida usa camerei obscure cand nu trebuie sau sa iti formateze cardul(depinde de la caz la caz).
4. Fii precaut, sa nu te increzi prea mult pe ceea ce fac altii.(valabil doar in cazul unora)
5. Vremea nu e niciodata cooperanta cu fotografii!
Va recunoasteti careva?

E criza, nu? Peste tot. In invatamant, in administratie, in tara si in afara. Eu as zice ca doar pare, dar sunt unele lucruri care ma combat in ceea ce zic.
Unul din ele ar fi declaratia lui Basescu ca Romania a intrat sau intra in recesiune.
Un alt lucru care ma convinge din ce in ce mai mult ca da, la noi in tara e criza economica si ca, cu totii o resimtim e faptul ca unii incearca sa “faca” bani prin orice metoda.
Drept dovada aveti imaginea de mai jos in care putem vedea cum pe geamul Postei din Simeria (judetul Hunedoara) sta un afis de inchiriat… Asadar inchiriaza careva Posta?